Ziua de azi nu este doar o altă zi care trebuie suportată, în care trebuie să rezişti, sau în care te strădui să uiţi. Ziua de azi nu este obişnuită sau extraordinară, în ea însăşi. Ea devine obişnuită sau extraordinară în funcţie de ce aleg să fac cu ea. Ziua de azi este cea care ar putea să-mi aducă şansa unui nou început. Chiar azi aş putea lua hotărâri care să-mi influenţeze tot restul vieţii. Ziua de azi este neglijată şi nu se plânge. Pierderea e a noastră pentru că trăim în reveria unui ieri sau în utopia unui mâine, când problemele noastre vor fi rezolvate. Descurajarea de moment poate şi trebuie depăşită. Să încercăm, azi, să nu o mai folosim drept scuză pentru inconsecvenţa noastră de a ne schimba stilul de viaţă, cu unul mai sănătos. Azi putem găsi pe cineva care să ne asculte problemele, asta ne ajută întotdeauna să ne recăpătăm optimismul şi o perspectivă bună asupra viitorului. Azi putem găsi pe cineva căruia să-i ascultăm problemele, asta ne ajută şi mai mult. Ziua de azi vine la tine cu un gând simplu: întipăreşte-ţi în minte că vei reuşi (să fii sănătoasă, să ţii boala sub control), şi vei reuşi asta cu ajutorul lui Dumnezeu! Este foarte greu să ai linişte sufletească atunci când eşti într-o continuă alergare. Ziua de azi îţi spune să te opreşti pentru câteva momente, să te linişteşti şi să-ţi spui: Sunt aici, mi-e bine şi Dumnezeu e bun. Luma

Viaţa împreună

Viaţa a fost concepută pentru a fi împărtăşită. Planul lui Dumnezeu pentru noi este să experimentăm viaţa împreună. Biblia numeşte acest lucru părtăşie. Părtăşia include dragostea altruistă, slujirea practică, dărnicia jertfitoare, mângâierea înţelegătoare şi toate celelalte porunci care se referă la relaţiile noastre "unii cu alţii". În părtăşie oamenii experimentează autenticitatea. Părtăşia reală nu este de suprafaţă, nu este superficială, ci e comunicare de la inimă la inimă, pentru care este nevoie, uneori, nu întotdeauna, de curaj. Atunci cand ne împărtăşim durerile, când ne exprimăm sentimentele, când ne mărturisim eşecurile, îndoielile, când ne recunoaştem temerile şi slăbiciunile, când solicităm ajutorul şi rugăciunile celorlalţi, atunci avem părtăşie reală. Acestea nu le poţi găsi decât în biserică. Sunt unii care cred că pot fi creştini fără a face parte dintr-o biserică, dar Biblia ne arată clar că Dumnezeu este împotriva acestei idei. Nu poţi pretinde că îl urmezi pe Hristos dacă nu eşti membru devotat al unei biserici. " Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii." (Ioan 13.34-35) Primul lucru şi cel mai simplu pe care îl poţi face este să vii la biserică. Nu ca un vizitator, nu din cand în cand, cand nu ai lucruri mai bune de facut, ci să fii un membru al trupului. S-ar putea să nu îţi placă toţi oamenii din biserică, la fel cum s-ar putea ca tu să nu placi tuturor. Dumnezeu vrea ca tu să iubeşti oameni reali, nu ideali. Poţi să cauţi multă vreme biserica perfectă, dar nu o vei găsi niciodată. Tu eşti chemat să iubeşti păcatoşi imperfecţi, aşa cum iubeşte şi Dumnezeu. Chiar tu eşti unul dintre ei! Biblia spune despre primii creştini din Ierusalim că "s-au dedicat învăţăturii apostolilor, vieţii traite împreună, meselor comune şi rugăciunilor"(Fapte, 2.42) Dumnezeu aşteaptă acelasi lucru de la tine azi! Viaţa creştină implică ceva mai mult decât dedicarea faţă de Hristos, ea include şi o dedicare faţă de alţi creştini. Te aşteptăm să ai părtaşie cu noi!

Mesaj către învingătoare

Mi-am găsit în sfârşit timp să vă scriu. Totul ţine de disciplină şi de dorinţa de a fi aproape de cei de care îţi pasă. M-am gândit mult în ultima vreme la ce înseamnă să fii învingător într-o situaţie, să-ţi birui boala sau să-ţi depăşeşti limitele. Lupta are aceeaşi esenţă, şi stă în puterea noastră. În primul rând, învingătorii refuză să fie victime. Învingătorii ştiu că o gândire sănătoasă, pozitivă, duce la un trup sănătos. Învingătorii cunosc puterea dragostei, a speranţei, au un scop în viaţă, şi de aceea, viaţa lor nu mai poate fi cuprinsă în matriţa unei sorţi oarbe. Învingătorii cred că tragedia nu ţine atât de împrejurări, cât mai ales de cedarea fizică şi psihică în faţa lor. Învingătorii îşi ştiu prietenii –puterea interioară, credinţa, sprijinul şi dragostea familiei, prezenţa prietenilor adevăraţi. Învingătorii îşi identifică duşmanii—autocompătimirea, nehotărârea, întrebările gen de ce, mândria rănită sau o imagine de sine negativă. Învingătorii îşi privesc situaţia în care se află ca o provocare, şi nu renunţă niciodată să lupte pas cu pas, bătălie cu bătălie, pentru o viaţă normală. Şi noi putem să fim nişte învingătoare. Suntem echipate cu tot ce ne trebuie pentru aceasta, şi suntem datoare să o facem. Vă doresc să fiţi nişte învingătoare, acolo unde vă aflaţi, şi să găsiţi bucurie în fiecare zi. Dumnezeu ne iubeşte şi din mâna Lui puternică nu ne poate smulge nimeni. Luma

Trei Nume

Numele nostru. Cât de important este, nume care ne identifică, ne deosebeşte, ne individualizează. Numele nostru. Mulţi ne cheamă pe nume. E uimitor în câte moduri putem fi chemaţi şi câte semnificaţii pot avea acestea! De multe ori cu dragoste, aşa cum ne-au strigat, de obicei, numele părinţii noştri. Impersonal, nervos, autoritar, cu respect, cu teamă, cu bucurie, aşa cum ne cheamă prietenii, şeful sau vecinul. Sau profesorii. Sau … V-aţi auzit numele rostit în atâtea feluri… Azi vreau să vă gândiţi la numele vostru rostit de Isus. E rostit cu dragoste, o dragoste mai presus de orice, care este „îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” Azi vreau să vă gândiţi şi să rostiţi la fel cel puţin trei nume. Azi vreau să promiteţi că nu veţi înceta să rostiţi aceste trei nume în faţa Tatălui, că vă veţi ruga zilnic pentru ca cei ce poartă aceste nume să găsească Calea, Adevărul şi Viaţa. Că cel puţin un an de zile veţi marca în agenda voastră, zilnic, aceste trei zile. Că nu veţi obosi, că nu veţi renunţa, că vă veţi menţine vie speranţa. Ce înseamnă un an comparat cu eternitatea? Trei nume. Numele vostru a fost şi el, rostit în rugăciune înaintea Tatălui. Cineva a stat în genunchi pentru tine. Cineva a murit pe cruce pentru tine. Cineva te iubeşte şi-i iubeşte şi pe cei pentru care te vei ruga, sunt sigur. Trei nume, trei suflete. Un an pentru o eternitate.

Autobiografie în cinci capitole De Portia Nelson Capitolul Unu Merg pe stradă. O groapă adâncă în trotuar In care am căzut. Sunt pierdut…sunt neajutorat. Nu-i vina mea. Îmi ia o eternitate să găsesc drumul înapoi. Capitolul Doi Merg pe stradă. O groapă adâncă în trotuar Mă prefac că nu o văd. In care cad din nou. Nu pot să cred, sunt în acelaşi loc. Dar nu-i vina mea. Îmi ia mult timp să găsesc drumul înapoi. Capitolul Trei Merg pe stradă. O groapă adâncă în trotuar. Văd că este acolo. Cad din nou… e un obicei…dar am ochii deschişi. Ştiu unde sunt. Este vina mea. Ies afară imediat. Capitolul Patru Merg pe aceeaşi stradă. O groapă adâncă în trotuar. O ocolesc. Capitolul Cinci Merg pe o altă stradă.

Despre viata noastra, despre experientele irosite si nu numai...

AUTOBOGRAPHY IN FIVE CHAPTERS by PORTIA NELSON Chapter One I walk down the street. There is a deep hole in the sidewalk.` I fall in. I am lost.... I am helpless. It isn't my fault. It takes forever to find a way out. Chapter Two I walk down the street. There is a deep hole in the sidewalk. I pretend that I don't see it. I fall in again. I can't believe I am in this same place. But, it isn't my fault. It still takes a long time to get out. Chapter Three I walk down the same street. There is a deep hole in the sidewalk. I see it is there. I still fall in ... it's a habit ... but, my eyes are open. I know where I am. It is my fault. I get out immediately. Chapter Four I walk down the same street. There is a deep hole in the sidewalk. I walk around it. Chapter Five I walk down another street.

Separation Angst

So much distance separates us, doesn't it? We wish that we could see each other more often, talk more often, share more often. We would like to sit together at the same table enjoying food and drink and hospitality. And what could be more special than praying, singing, and talking together about Jesus? I miss this very much, my friends. Lord willing, though, we can be hoping and praying that this summer we will be able to do all of these things and more. I am counting on it. In the meantime, know that each of you are in my heart, soul, and mind. You are very special to me and Regina and we would do anything in our power to help, assist, or just generally be around to help out. Keep loving, serving, and praying for each other. May God bless each of you. More to follow... Fred